Desfasurarea Sedintei de Mediere
Procedura de desfasurare a medierii este reglementata de Legea Nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, mai exact de Art. 50 – Art. 55.
Astfel:
„ART. 50
(1) Medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere.
(2) Metodele şi tehnicile utilizate de către mediator trebuie să servească exclusiv intereselor legitime şi obiectivelor urmărite de părţile aflate în conflict.
(3) Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii.
ART. 51
Medierea are loc, de regulă, la sediul mediatorului. Dacă este cazul, medierea se poate desfăşura şi în alte locuri convenite de mediator şi de părţile aflate în conflict.
ART. 52
(1) Părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord.
(2) În cursul medierii părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii.
ART. 53
Susţinerile făcute pe parcursul medierii de către părţile aflate în conflict, de persoanele prevăzute la art. 52 şi la art. 55 alin. (1), precum şi de către mediator au caracter confidenţial faţă de terţi şi nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenţia persoanelor care participă la mediere în condiţiile art. 52 asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi le va putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate.
ART. 54
(1) Dacă, pe parcursul medierii, apare o situaţie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunoştinţa părţilor, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere.
(2) Mediatorul are dreptul să închidă procedura de mediere, procedând potrivit dispoziţiilor art. 56, care se aplică în mod corespunzător. În această situaţie mediatorul este obligat să restituie onorariul, în parte, în condiţiile stabilite prin contractul de mediere.
ART. 55
(1) În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părţilor, poate să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv.
(2) Atunci când solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul va evidenţia doar problemele controversate, fără a dezvălui identitatea părţilor.”
Pentru alte detalii si pentru a putea lua legatura cu un mediator profesionist din Bucuresti accesati pagina de Contact.