Noutati introduse prin Legea nr. 115/2012
Legea nr. 115/2012 impune noi dispozitii referitoare la medierea unui litigiu ce se afla pe rolul instantelor de judecata din Romania.
Astfel, in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile sau partea interesata, dupa caz, sunt obligate sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii ale dreptului:
a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu, ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatori economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
b) in materia dreptului familiei, in cazul neintelegerilor dintre soti privitoare la: continuarea casatoriei, partajul bunurilor comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor, orice alte neintelegeri ce apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturile de care ei pot dispune potrivit legii;
c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
g) in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.
Despre medierea in cazul unui conflict dedus judecatii
In cazul in care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor sau la propunerea oricareia dintre parti ori la recomandarea instantei, cu privire la drepturi asupra carora partile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect solutionarea in tot sau in parte a litigiului, mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea partilor.
Puteti solicita restituirea taxei judiciare de timbru
Cand conflictul/litigiul a fost solutionat pe calea medierii, instanta poate pronunta, la cererea partilor, o hotarare, dispunand si restituirea taxei judiciare de timbru, platita pentru investirea acesteia, cu exceptia cazurilor in care conflictul solutionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje si cauze succesorale.
Instanta de judecata nu va dispune restituirea taxei judiciare de timbru platite pentru investirea acesteia, in cazul in care conflictul solutionat este legat de o cauza succesorala pentru care nu s-a eliberat certificatul de mostenitor.
Astfel, incepand cu data de 1 octombrie 2012, inainte de a ne adresa instantei cu o cerere de chemare in judecata va trebui sa tinem cont de dispozitiile Legii nr. 192/2006 modificata prin Legea nr. 115/2012, in masura in care aceste dispozitii sunt incidente cauzei deduse judecatii.